Și acum... plecați! Vreau să rămân singură Cu melancolia... Să zbor în cerul ei Nu te-am întrebat niciodată cine erai Pentru că mă m-ai ales pe mine Eu, pînă mai ieri Credeam că ești un rege Să pierzi iubirea...
Cînd vine seara Cînd printre firele de păr Puțin argint dă culoare Riști să înnebunești Poate să-ți explodeze inima Să pierzi o femeie şi să-ți dorești să mori Lasă-mă să țip, să contest cerul De piatră toate visele, dar încă în zbor Le voi face să cadă, unul cîte unul Voi rupe aripile destinului Și te voi avea aproape Oricum, oricum te înțeleg Și admit că greșeam Urmam alegerile tale cine știe, cine știe, Cine știe ce pretindeam
| Și acum ce rămîne Din tot timpul împreună?! O femeie mult prea singură Ce încă îți vrea binele! Să pierzi iubirea... Cînd vine seara Cînd deasupra chipului Este un rid ce nu exista Încerci să gîndești, să fii indiferent Pînă când îţi dai seama Că nu-ți folosește la nimic Și ai vrea să țipi, cerul să-l sufoci Să dai cu capul de o mie de ori de perete Să respiri puternic pe perna lui Să zici ” toată vina e a destinului... Că nu te am aproape” Să pierzi iubirea, seară blestemată! Ce strîngi piesele unei vieți imaginare Te gîndești că mîine o nouă zi Dar repeți ”nu mă așteptam.... nu mă așteptam” De piatră toate visele, dar încă în zbor Le voi face să cadă, unul câte unul Voi rupe aripile destinului Și te voi avea aproape Să pierzi iubirea...
|