Nr: 1109 AMN 2007-02-05 12:31:22
In timpul Imperiului Austro-Ungar

Mocioni - o familie de martiri si luptatori pentru drepturile romanilor din Banat

Lupta familiei Mocioni pentru drepturile romanilor nu a ramas neobservata de catre autoritatile represive. Drept urmare, au fost asasinati Lucian - la Varset, in 1854, Andrei - in 1782 si Petru - in 1859, la Budapesta

In timpul Imperiului Austro-Ungar, cetatenii de nationalitate romana au fost cei mai ostracizati dintre toate nationalitatile. Multi intelectuali din acea vreme, nemultumiti de umilinta la care erau supusi, s-au razvratit si au luptat prin diferite mijloace pentru a obliga autoritatile imperiului bicefal sa le ofere romanilor drepturi egale cu ale celelorlalte comunitati etnice. Una dintre cele mai celebre familii din randul careia s-au ridicat generatii de intelectuali celebri, luptatori neinfricati pentru drepturile romanilor din Banat, este si familia Mocioni, alaturi de familiile Hurmuzachi, Gojdu si Babes. Despre ultima, “Focus Vest” a scris chiar saptamana trecuta. Inginerul Petru Isac a facut multe cercetari in domeniu, iar “Focus Vest” publica in acest numar un alt material, dar despre familia Mocioni. “Prea repede am dat uitarii pe acesti oameni celebri si neinfricati care au luptat pentru drepturile romanilor in timpul dominatiei Imperiului Austro-Ungar”, a declarat inginerul Isac.
Mocionestii au fost prieteni cu familiile Gojdu si Saguna
Familia de negustori Mocioni a fost izgonita, in anul 1747, din Moscopolea natala (actual teritoriu albanez) de catre ostasii otomani - care, de altfel, ceva mai tarziu, in 1788, sub conducerea lui Ali Pasa, au ras la pamant intreaga localitate. (Marea cetate Moscopole (Voscopole), faima vlahilor sud-dunareni, a fost odata, in a doua jumatate a sec. al 18-lea, al doilea cel mai mare oras-cetate din Balcani, fiind intrecuta ca importanta comerciala, economica, dar si culturala - doar de Istanbul. Astazi, cand Moscopole e doar o comuna cu 800 de suflete (dintre care si acum, 600 sunt aromani si doar 200 albanezi), pare cumva de necrezut ca micuta asezare din sud-estul Albaniei avea pe la anul 1760 spre exemplu, un numar de 60-70.000 de locuitori, in timp ce cosmopolita Atena numara doar 10.000).
Din cauza cuceririi otomane asadar, Mocionestii - precum intrega elita sociala moscopoleana - au luat drumul pribegiei, ei stabilindu-se in capitala Ungariei, la Budapesta. Inginerul Isac aminteste ca Mocioni au fost o familie numeroasa si cu multa initiativa negustoreasca, iar in scurt timp si-au (re)creat o infloritoare stare materiala, ingrijindu-se in acelasi timp si de cele spirituale. Descendenti ai preotului Constantin Mocioni (devenit cu timpul Mocsonyi, sau chiar Motsony) - Mihai si Andrei Mocioni, doi dintre cei cinci fii ai preotului, au fost chiar innobilati de imparatul Iosif al II-lea si sunt considerati intemeietorii celor doua linii (ramuri) ale familiei: “de Mocioni” (“de Tokay”) si, respectiv, “de Foen”.
Urmasul cel mai mic, Andrei, in anul 1780, a obtinut de la imparatul Iosif al II-lea mosia Foieni (conacul familiei din Foeni, in imagine) din judetul Timis si, desi Andrei a fost rapus de un criminal, titlul de innobilare a fost acordat fiilor lui, Petru, Constantin, Ioan si Naum.
Celalalt frate, mai mare, Mihai, a cumparat teritorii plantate cu vii la Tokay si, in anul 1798, harnicii lui fii, Petru, Dimitrie, Gavril, Ioan si Mihaiu, au beneficiat si ei de acordarea titlului de noblete. Incetul cu incetul, averea familiei a sporit prin cumpararea de noi proprietati in Ungaria, la Komoron, Teteny, Tarczal, casa in Pesta, case si vii in Tokay,
in vreme ce in Banat, Mocionestii au cumparat proprietati la Vlaicovat (Banatul Sarbesc), Birchis, Bulci, Prisaca, Capalnas, bineinteles, la Foeni. Desi casatoriti cu persoane de religii si nationalitati diferite - maghiara, sarba sau germana-, nici unul dintre membrii acestei familii de macedo-romani nu a renuntat la religia ortodoxa. Ideea nationalismului democratic, aspiratiile si nazuintele poporului roman si ale celorlalte popoare asuprite din Imperiul Austro-Ungar - au constituit o permanenta preocupare a generatiilor din familia Mocioni. Beneficiind si de o educatie aleasa, in concordanta cu starea materiala a familiei, pentru Mocioni nu a fost deloc greu sa intre in cercurile inalte ale puterii, obtinand locuri de deputati in Dieta, prefecti sau subsecretari de stat: “Ori de cate ori s-a incercat sa se faca vreo nedreptate natiunii romane, acestia nu au ezitat sa-si afirme, ferm, pozitia in favoarea celor napastuiti”, a spus inginerul Isac. In lupta lor, au beneficiat de prietenia si ajutorul unor distinsi conationali, printre care amintim pe: Vincentiu Babes, Andrei Saguna, Emanoil Gojdu, Treboniu Laurian, Baritiu, Hurmuzachi si inca multi altii.
O parte dintre Mocionesti sunt ingropati in comuna Foeni
In incercarea de emancipare, romanii, de sub Habsburgi s-au trezit, cu mici exceptii, in fata evenimentelor fara o intelectualitate capabila sa duca o lupta de la egal la egal cu cei ce ii asupreau. Romanii in majoritate erau un popor de tarani clacasi care isi asigurau cu greu nevoile zilnice ale familiei, cu scoli putine, intreaga suflare a comunitatii invartindu-se in jurul Bisericii Ortodoxe, dar si aceasta cotropita si vitregita in cadrul Bisericii Ortodoxe Sarbe. Cunoscand indeaproape toate aceste neajunsuri de-a lungul prezentei sale in viata natiunii romane, membrii familiei Mocioni au contribuit efectiv la acordarea de burse pentru copii dotati din randul claselor nevoiase. Inedit este faptul ca in cadrul consiliului de familie intrunit cu ocazia Craciunului din 1866 la Foeni, s-a stabilit ca pentru aceasta activitate familia sa contribuie cu 10.000 florini aur. Administrator a fost numit Vichentie Babes, din celebra familie Babes. Sunt cunoscute si demersurile lui Alexandru Mocioni pentru infiintarea Universitatii de la Cluj cu predare in limba romana.
De asemenea, Mocioni au participat personal la Adunarea nationala de la Timisoara in 26.01.1869, prin care s-a hotarat infiintarea Partidului National al Romanilor din Banat si Ungaria. Astfel, alaturi de Svetozar Miletici (reprezentantul sarbilor), Vincentiu Babes, Constantin Radulescu, sunt si Antoniu, Gheorghe, Alexandru, Zeno, Eugen si Victor Mocioni, iar in data de 7 februarie 1869 Alexandru Mocioni a fost ales primul presedinte al acestui partid. Impreuna cu Aurel Muresan si ceilalti fruntasi romani, ei au participat la intocmirea celebrului „Memorandum” prezentat imparatului Franz-Iosif, privind situatia nationalitatilor din Imperiul Austro-Ungar. In 1865, alaturi de Andrei Saguna s-a aflat si familia Mocioni pentru a sprijini desprinderea Bisericii Ortodoxe Romane de sub tutela Mitropoliei sarbe de la Carlovat si infiintarea Mitropoliei Ortodoxe Romane de la Sibiu.
In 1881, Partidul National al Romanilor din Banat si Ungaria s-a unit cu Partidul National al Romanilor din Transilvania si au format Partidul National Roman - la care familia Mocioni a fost din nou printre protagonisti. De asemenea, familia Mocioni a contribuit cu bani la editarea ziarelor “Concordia”, “Familia” - la Budapesta si celebra “Gazeta de Transilvania” si “Telegraful roman” din Ardeal. Au acordat subventii importante pentru ridicarea lacasurilor de cult ortodoxe si in special pentru ridicarea catedralei de la Sibiu. Desi erau cetateni ai altei tari, Andrei Mocioni si Vincentiu Babes au fost numiti prin decret regal, in 22.04.1866, membri ai Societatii pentru Literatura Romana, ulterior (in 1869) transformata in Academia Romana.
Inginerul Petru Isac a amintit si faptul ca meritele familiei Mocioni au fost in permanenta in constiinta natiunii romane, in perioada interbelica. In Parcul Central (sau Parcul “Scudier” - dupa numele gen. Anton Scudier) din Timisoara, a existat bustul lui Alexandru Mocioni (inlaturat si topit de autoritatile comuniste). De asemenea, in prezent, Liceul Teoretic din Ciacova, judetul Timis, poarta numele de “Alexandru Mocioni”, iar o strada din Timisoara, pe cel de “Andrei Mocioni”, in vreme ce tot aici, o piata se numeste “Alexandru Mocioni”.
Lupta acestei familii timp de aproape doua secole si jumatate nu a ramas neobservata de catre autoritatile represive, astfel ca au fost asasinati Lucian - la Varset, in 23.03.1854, Andrei - in 17.11.1782, Petru - in 19.09.1859, la Budapesta. Un fapt inedit (ce evident duce cu gandul la celebra trasare a frontierelor de la Yalta din februarie 1945), transmis din generatie in generatie prin viu grai, este si acela ca la trasarea frontierelor de stat dupa primul razboi mondial, Antoniu Mocioni - pentru a-si mentine proprietatea de la Foeni in limitele Banatului romanesc - a pus degetul pe harta si pe langa acesta s-a conturat frontiera. Uitandu-ne atent, acest lucru se vede si astazi, in popor acest teritoriu fiind denumit „punga de la Foeni”. Se pare ca a existat si o cale de comunicatie (cale ferata) care intra in acest fel pe teritoriul romanesc, se intorcea in cel sarbesc fara a avea nici o statie, ulterior acesta fiind dezafectata.
Cea mai mare parte dintre membrii acestei familii isi dorm somnul de veci in cripta familiei construita intre anii 1890-1893 in comuna Foeni.
(dupa Gh. MIRON)