Nichita Stănescu
Leoaică tînără, iubirea
Leoaică tînără, iubirea
mi-ai sărit în față.
Mă pîndise-n încordare
mai demult.
Colții albi mi i-a înfipt în față,
m-a mușcat leoaica, azi, de față.
Și deodată-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, cînd mai aproape,
ca o strîngere de ape.
Și privirea-n sus țîșni,
curcubeu tăiat în două,
și auzul o-ntîlni
tocmai lîngă ciocîrlii.
Mi-am dus mîna la sprînceană,
la tîmplă și la bărbie,
dar mîna nu le mai știe.
Și alunecă-n neștire
pe-un deșert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mișcările viclene,
încă-o vreme,
și-ncă-o vreme...
|
|
